Pictures from Romania- places I like

Places I like:

Romanian Atheneum - Bucharest

Romanian Atheneum inside

Romanian Atheneum - Bucharest

Atheneum Bucharest

House of the People - Bucharest

House of the People - Bucharest White Night

House of the People inside - Bucharest

House of the People hall way - Bucharest

House of the People cupola - Bucharest

Brancusi - Craiova

Brancusi - Craiova

Mountain Rarau

Transfagarasan Road

Transfagarasan connecting Transilvanya to Wallachia

City of Sibiu

orthodox cathedral in sibiu

Sibiu meeting place

Danube delta

Danube Delta by boat

Danube Delta at sundown

The Nerei canyon

Nerei canyon waterfall

Nerei canyon walking road

and others…

Nimic nobil in talcul adanc al Manastirii Argesului

Nimic nobil in talcul adanc al Manastirii Argesului: Zidirea aproapelui in temelia inaltarii de sine, Calea „Din Cale-Afara” pavata cu morti, Arcuri de Triumf ctitorite din munti de cadavre. Altminteri, discreta, timida ratare…

T. Basilic

Gustul dulce al bunului simt

Imi place sa fiu recunoscator. Nu vreau sa fie un soc si nici nu vreau sa va mint. E atat de bine, nepretuit de calduros, sa pot sa spun multumesc, iata ce am facut pentru tine ca sa iti rasplatesc cate ceva.

Sunt un avid cititor al realitatii din jurul meu. Vad multa lume care se plange de tiganie, de mizerie si de lipsa de cuviinta. Dar ce se vor face daca primul semn de buna cuviinta ar fi sa nu planga, sa nu mai aduca mereu in atentia ochilor si a urechilor lor si a noastra placerea condimentata cu chili de a ne revolta?

Stiu, se zice ca e prea multa tacere si indiferenta pe strada, intre noi cand se intampla accidente, nedreptati si cruzimi. Dar poate ca e tipic pentru o lume care doar vorbeste si nu asculta niciodata sa nu inteleaga starea in care se afla. Uite, eu recunosc ca imi e foarte dificil sa ascult in fiecare zi ceea ce spun ceilalti si sa ii inteleg. De multe ori imi strica buna dispozitie si nu recunosc in ceea ce vad, lumea ce m-a format si in care sunt parte componenta. E inflatie de cuvinte, ele se produc in masa si se replica la o scara industriala, cu cele mai moderne, banale si accesibile masinarii. Dar nu mai cumpara nimeni, doar ia acele lucruri de care are imediata nevoie cu teama de a nu primi poveri in plus si o nota de plata incarcata in confuzii si intrebari.

Nu stiu de ce, un sofer ce pleaca dimineata la serviciu si ajunge langa semenii lui, blocati in trafic si in probleme, ca si el, se simte dator sa nu stea ci sa creeze cate ceva in timpul in care e fortat sa fie prins. Idei nastrusnice cu noi cai de acces, claxoane in ritmuri si cadente noi pentru norocosii care inca dorm in cutiile lor de chibrite de beton si sfaturi ce nu le-ar fi dat nimanui pana atunci despre priceperea in sofat sunt doar cateva optiuni. Da, nu stiu de ce, prefer sa tac si nu sunt las.

Nu stiu de ce este mai bine sa fumezi in zone verzi, in parcuri la aer curat. Nu stiu de ce, micii si berea se consuma si lasa urme cel mai bine intre crengi, alungand zarva pasarilor calatoare. Nu stiu de ce, muzica tare se aude cel mai bine in linistea locurilor ferite de activitatea zilnica a oraselor. Nu stiu de ce, politistii cu sirene si amenintari ce vor sa sperie amatorii de incendii si petreceri indecente imi sunt la fel de neintelesi. Daca sunt simplu calator sau politist sau om flamand prefer sa tac si sa lucrez si nu sunt las.

Nu stiu de ce iubirea are reflectoare, scene, aur, importanta si sclipiri atroce de putere. Nu stiu de ce comorile si frumusetile-s cantitative si umplu vitrine, ambalaje, galantare. Nu stiu de ce se aduna culori aprinse in lucruri cat mai mari care vorbesc si canta si se misca tipand pana la refuz un : TE IUBESC! Imi e atat de drag sa prind privirea muta a iubitei mele si sa ii spun un multumesc.

Nu stiu de ce, chiar din dorinta mea de a tacea, a mai iesit un alt produs uman dar sincer pe piata ce abunda. Sa ii fie de bine, sper eu, sa nu se lase inmultit, ci sa preia tacerea si sa o faca giulgiu. Poate intr-o buna zi, mumia ei imi va fi totusi de inteles.

Protejat: Cancerul lumii

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Strutul nu poarta ochelari

Egoismul este o pereche de ochelari cu lentile heliomate. Cu cat primesti mai multa lumina cu atat imaginea se adapteaza si devine mai intunecata.

Sa va spun povestea lui X. Un personaj obisnuit desi in felul sau unic. Intr-una din zile, din neatentie sau incredere oarba, s-a lovit de pragul de sus. Nu, pe bune. Va puteti inchipui un local cu tipic ardelenesc, un fel de beci cu bolta unde intr-un mediu familiar si rustic oamenii se simt bine. Din pacate, coborand in graba treptele, X nu a observat ca tavanul se repezea cu lacomie spre crestetul capului sau. Lovitura a fost destul de puternica si dupa cucuiele ramase, omul nostru avu o revelatie. Se pare ca totusi nu vedea prea bine si se gandi ca e partial miop. Lucru evident, s-a dus la control si si-a luat ochelari cu lentile heliomate. De acum observa obiectele de departe si chiar mai mult se proteja nu numai de pericolele ce apareau in fata lui la tot pasul ci si de simplele raze de soare.

M-am intalnit cu X chiar ieri. Am avut o discutie neobisnuit de deschisa si sincera. Imi priveam reflexia in ochelarii sai fumurii si il intreb asa ca de la amic la amic:

– Prietene, uneori simt ca datorez atat de mult celor ce m-au ajutat sa fiu ceea ce sunt azi. Nu stiu cum as fi ajuns pana aici fara ei. Ai simtit vreodata ca poate ai facut prea putine din recunostinta?

– Hai sa nu ne imbatam cu apa rece! imi zice. Nimeni nu iti da nimic gratuit. Parintii te ajuta fiindca au fost si ei ajutati la randul lor si asteapta ceva de la tine. Vor sa devii tu realizarea vietii care dainuieste si cand ei nu mai sunt. Copii tai te ajuta numai de teama ca la fel cum se poarta ei cu tine se vor purta si copiii lor cu ei. Prietenii te ajuta numai ca sa fie ajutati. Iubita te iubeste numai ca sa fie iubita si sa nu fie singura pe Pamant. Pana si Dumnezeu se „sacrifica” pentru ca tu sa il recunosti si sa ii asculti poruncile. Iar mantuirea e si ea simpla dorinta a noastra de a avea mai mult, de a nu pierde totul cand murim. Biserica si religia te ajuta sufleteste numai ca sa aiba putere, influenta, avantaje si un trai comod, lipsit de grija zilei de maine. Societatea te sprijina si te protejeaza numai ca sa poata membrii ei primi avantaje unii de la altii iar conducatorii de la toti. Angajatorul te plateste, iti da bonusuri , concedii, numai pentru ca el sa castige de pe urma ta. Toate statele cu ajutoarele lor sociale, cu invatamantul si sanatatea, cu legi si reguli in toate domeniile le fac doar pentru a detine controlul si a nu lasa „elemente nefericite” sa afecteze buna desfasurare a planurilor tuturor. Oamenii se supun sistemului pentru avantajele sistemului. Lupta pentru pace, media si vedetele, actiunile caritabile si campaniile de imagine, toate sunt facute pentru ca cineva, undeva, are un interes sau o frustrare. Pana si toate crimele si rautatile de pe Pamantul asta au o explicatie simpla in nevoia cuiva de ceva si lupta de a obtine acel lucru. Nu e nimic diabolic in asta doar ca unii distrug prea mult din ceea ce vor altii si atunci acestia din urma ii pedepsesc pe vinovati iar cei neimplicati ii sustin fiindca le e frica sa nu pateasca la fel . Asa ca amice asta e realitatea : 80% e ipocrizie dar 100 % lumea e interes.

– Dragul meu X. Ma bucur ca ai avut curajul sa spui cu glas tare ceea ce simti acum, Se pare ca dupa ce te-ai lovit si ti-ai cumparat ochelari vezi lucrurile mult mai clar. Prima reactie a celor ce aud asa ceva de la tine ar fi sa te lase in lumea pe care ti-ai construit-o si de care esti asa de sigur. Ti-ai acoperit ochii si poarta sufletului si privind in lentilele tale intunecate mai poti vedea doar un zid al plangerii cuprins de iedera si venin. Spui ca interesul fiecaruia e singurul lucru real pe lumea asta. Se vede ca nu ai iubit. Sunt multi , multi oameni care sunt gata sa moara si chiar o fac daca este nevoie pentru dragoste. Sa fii gata sa mori pentru cineva sau ceva fara sa stii ce urmeaza dincolo de moarte, cunoscand doar ca nu vrei ca lucrul la care tii sa moara . Sa iti cresti copiii dand multe din viata ta in fiecare zi fara sa te astepti ca viitorul lor sa fie asa cum il vrei ori anticipezi. Sa ajuti pe cei ce te-au ranit cumplit numai pentru ca au nevoie de ajutor, desi stii ca sunt mai multe sanse de recunostinta de la straini decat de la dusmani. Sa sprijini in mod anonim pe cei lipsiti sau neajutorati constient fiind ca e prea putin meritul tau in a face asta. Sa stii ca umanitatea e ceea ce te reprezinta si ca nimic din ce ai sau ai putea sa ai nu are mai multa valoare. Sa stii ca umanitatea aceasta ce iti vorbeste de constiinta, de compasiune, de dragoste si mila e nimic altceva decat asemanarea cu Dumnezeu. Sa stii ca sa fii mai asemanator cu Dumnezeu inseamna a fi mai desavarsit. Iar cu cat esti mai desavarsit cu atat vrei tot mai putin sa fii CA Dumnezeu si cu atat mai mult sa fii CU Dumnezeu. Dar toate acestea prietene sunt imposibil de inteles fiindca trebuie simtite si pentru asta trebuie sa risti sa vrei sa vezi. Ca sa iti raspund insa cat mai limpede la realitatea bruta pe care ai enuntat-o uite o realitate stiintifica: Diametrul Soarelui e de 109.1 ori mai mare decat al Pamantului. Sa consideram ca ar fi doar de 100 de ori mai mare. Daca Soarele ar fi un glob urias iar Pamantul unul mai mic am putea umple Soarele cu 100*100*100 = 1 milion de globuri numite Pamant. De peste un milion de ori este mai mare Soarele comparativ cu Pamantul! Daca nu e suficient mai sunt miliarde de alti Sori in univers ce produc lumina si pe care ii vedem ca stele fiind mai departe. Lumina iubirii straluceste in intuneric cu o evidenta de cel putin 1 milion de ori mai puternica decat prezenta nimicului. Cu toate aceste dovezi coplesitoare, noi, oamenii, am inventat miliarde de lentile heliomate cu care sa putem fi convinsi ca pe Pamant e mereu intuneric sau cel putin umbra si ca, asa cum spuneai, lumina ar putea sa lipseasca cu desavarsire. De altfel, de o mie de ani strutul stie o metoda mai simpla sa faca ce ai invatat tu acum. Cand vine pericolul constiintei si a suferintei in iubire iti pui capul in pamant si nu mai vezi ca exista. Iar „pericolul” te va ocoli din simplul motiv ca nu are rost sa isi puna mintea cu „strutul”.

X ma privi descumpanit. Nu se astepta la un raspuns, de orice fel. Prin poarta ochilor sai miopia sufletului ii oferea o imagine trista in cautare de dioptrii potrivite.

Invat sa traiesc

O ploaie marunta se incapataneaza sa lupte cu luminile orasului amortit. In Antwerp, al doilea oras ca marime din Belgia viata se aseamana cu cea din toate marile metropole ale Europei. O lume absenta ce umple strazile, localurile, cladirile, mereu preocupata de micile ei destinatii de zi cu zi. Oameni de toate culorile, rasele, preocuparile si limbile se amesteca aiuritor cu naturaletea unei lumi contemporane fara limitari.

Parcurg in liniste carari flancate de cladiri uriase cu arhitectura menita sa impresioneze. Coborand privirea la parterul acestor formatiuni straluceste sticla si lumina din magazine sclipitoare. Ma simt ca o picatura de apa din ploaia ce continua sa cada. Ma lupt si eu cu reclama rece, pragmatica, falsa sa fiu vazut sa fiu un om prezent undeva. Privesc in jur si vad cum nimeni nu priveste. Nu priveste la mine si nu priveste la tine pentru ca priveste la clipa de acum pentru ca trebuie sa aiba, pentru ca sa consume pentru ca sa traiasca pentru ca are o singura viata pentru ca se termina.

Asta e jocul unui cerc vicios prin care nu mai exist pentru tine. 

Invat in fiecare zi cate putin sa ma diluez.
Invat de la toti cei ce fac spectacol si exibitionism ca sa existe si ca sa se vada. Toti imi arata ca au avut norocul sa fie vedete si sa fie asa cineva.
Eu si restul suntem mai putin. Nu sunt ei minunati prin ceea ce sunt ci prin faptul ca se vad. Eu invat ca ma vad mai putin.

Invat de la Dumnezeu care se estompeaza ca imagine in mintea semenilor mei. Nu are reprezentatii recente, nu e suficient de modern, de prezent in media si in piata publica. E limitat fiindca vine cu reguli. Pentru toate aceste motive vizibilitatea lui scade si noi cei cu El il urmam in necunoscut.

Invat privind, ascultand, citind si mi se spune de sus ca cei din urma vor fi cei dintai si sunt incurajat sa caut calea cea ingusta a comorilor adevarate:
„Lucrurile ascunse sînt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sînt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia.”