Gustul dulce al bunului simt

24 09 2008

Imi place sa fiu recunoscator. Nu vreau sa fie un soc si nici nu vreau sa va mint. E atat de bine, nepretuit de calduros, sa pot sa spun multumesc, iata ce am facut pentru tine ca sa iti rasplatesc cate ceva.

Sunt un avid cititor al realitatii din jurul meu. Vad multa lume care se plange de tiganie, de mizerie si de lipsa de cuviinta. Dar ce se vor face daca primul semn de buna cuviinta ar fi sa nu planga, sa nu mai aduca mereu in atentia ochilor si a urechilor lor si a noastra placerea condimentata cu chili de a ne revolta?

Stiu, se zice ca e prea multa tacere si indiferenta pe strada, intre noi cand se intampla accidente, nedreptati si cruzimi. Dar poate ca e tipic pentru o lume care doar vorbeste si nu asculta niciodata sa nu inteleaga starea in care se afla. Uite, eu recunosc ca imi e foarte dificil sa ascult in fiecare zi ceea ce spun ceilalti si sa ii inteleg. De multe ori imi strica buna dispozitie si nu recunosc in ceea ce vad, lumea ce m-a format si in care sunt parte componenta. E inflatie de cuvinte, ele se produc in masa si se replica la o scara industriala, cu cele mai moderne, banale si accesibile masinarii. Dar nu mai cumpara nimeni, doar ia acele lucruri de care are imediata nevoie cu teama de a nu primi poveri in plus si o nota de plata incarcata in confuzii si intrebari.

Nu stiu de ce, un sofer ce pleaca dimineata la serviciu si ajunge langa semenii lui, blocati in trafic si in probleme, ca si el, se simte dator sa nu stea ci sa creeze cate ceva in timpul in care e fortat sa fie prins. Idei nastrusnice cu noi cai de acces, claxoane in ritmuri si cadente noi pentru norocosii care inca dorm in cutiile lor de chibrite de beton si sfaturi ce nu le-ar fi dat nimanui pana atunci despre priceperea in sofat sunt doar cateva optiuni. Da, nu stiu de ce, prefer sa tac si nu sunt las.

Nu stiu de ce este mai bine sa fumezi in zone verzi, in parcuri la aer curat. Nu stiu de ce, micii si berea se consuma si lasa urme cel mai bine intre crengi, alungand zarva pasarilor calatoare. Nu stiu de ce, muzica tare se aude cel mai bine in linistea locurilor ferite de activitatea zilnica a oraselor. Nu stiu de ce, politistii cu sirene si amenintari ce vor sa sperie amatorii de incendii si petreceri indecente imi sunt la fel de neintelesi. Daca sunt simplu calator sau politist sau om flamand prefer sa tac si sa lucrez si nu sunt las.

Nu stiu de ce iubirea are reflectoare, scene, aur, importanta si sclipiri atroce de putere. Nu stiu de ce comorile si frumusetile-s cantitative si umplu vitrine, ambalaje, galantare. Nu stiu de ce se aduna culori aprinse in lucruri cat mai mari care vorbesc si canta si se misca tipand pana la refuz un : TE IUBESC! Imi e atat de drag sa prind privirea muta a iubitei mele si sa ii spun un multumesc.

Nu stiu de ce, chiar din dorinta mea de a tacea, a mai iesit un alt produs uman dar sincer pe piata ce abunda. Sa ii fie de bine, sper eu, sa nu se lase inmultit, ci sa preia tacerea si sa o faca giulgiu. Poate intr-o buna zi, mumia ei imi va fi totusi de inteles.